Înșelăciune și uz de fals, infracțiuni de care este bănuit un bărbat din Rebrișoara

La data de 22 iulie a.c., polițiștii specializați în investigarea criminalității economice s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals și efectuează în continuare cercetări pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Din primele investigații efectuate a reieșit faptul că, un bătrân din Rebrișoara ar fi depus și solicitat autorităților încadrarea în grad de handicap pentru nevăzători, folosind documente medicale care atestau, în mod nereal, faptul că suferă de anumite afecțiuni.

De asemenea, polițiștii au constatat faptul că, din data de 25 februarie 2019, conform certificatului de handicap, bărbatul a fost încadrat în grad de handicap grav, cu asistent personal, cu valabilitate permanentă, pe baza unor documente cu privire la care există suspiciunea că ar fi fost falsificate cu scopul de a beneficia de indemnizația respectivă.

S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, iar cercetările continuă în acest caz pentru clarificarea cauzei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole