Înșelăciunea, bat-o vina!

La data de 11 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au finalizat cercetările în cauza penală complexă privind trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 43 de ani şi 56 de ani, din comuna Dumitra, municipiul Vaslui şi municipiul Bistriţa, respectiv o bistriţeancă în vârstă de 53 de ani şi o altă femeie, de 34 de ani, din localitatea Livezile, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, cu propunere de trimitere în judecată a acestora, pentru comiterea infracţiunilor de „Înşelăciune”, „Fals material în înscrisuri oficiale”, „Fals în înscrisuri sub semnătură privată”, şi „Uz de fals”.

Astfel, doi bărbaţi, în vârstă de 48 de ani, respectiv 56 de ani, din municipiul Vaslui şi municipiul Bistriţa, precum şi o femeie, de 34 de ani, din localitatea Livezile, sunt suspectaţi că în perioada octombrie – decembrie 2008 ar fi utilizat adeverinţe de venit, întocmite în fals, în baza cărora ar fi obţinut credite de la trei societăţi comerciale din municipiul Bucureşti, în valoare de 53.328 de lei, pentru care nu ar fi plătit ratele aferente.
Totodată, o bistriţeancă în vârstă de 53 de ani, cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de „Complicitate la înşelăciune”, „Fals material în înscrisuri oficiale” şi „Fals în înscrisuri sub semnătură privată”, este suspectată că ar fi întocmit şi semnat în fals adeverinţele de venit, prin intermediul cărora cele trei persoane mai sus menţionate ar fi obţinut credite de la respectivele societăţi comerciale.

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Dumitra, este suspectat că în perioada 2007 – 2009, având calitatea de administrator al unei societăţi comerciale din judeţul Bistriţa-Năsăud, ar fi angajat fictiv cinci persoane, pe care le-ar fi retribuit fără să depună la bugetul de stat contribuţiile cu reţinere la sursă. În acelaşi timp, ar fi determinat o persoană să întocmească state de salarii pe numele celor cinci persoane angajate, înscrisuri de care aceştia s-au folosit pentru a obţine credite.
Prejudiciul cauzat Bugetului de Stat este de 53.329 de lei.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole