Cu toate că nu ducem lipsă de ape în zona montana din judeţul nostru, din păcate populaţia piscicolă de salmonide, şi aici mă refer strict la păstăv şi lipan, este într-un regres continuu, pentru că în ultimii 25 de ani aceste ape de munte au rămas de izbelişte, în voia sorţii, iar un mare rol în acest declin au avut defrişările necontrolate din zona montană.
Am luat la picior şi am periat kilometri întregi de ape de munte, şi aici fac referire la râurile Bistriţa Ardeleană, Cormaia, Gersa, Anieş şi Budac, cel din urmă fiind ras de pe faţa Pământului, având soarta râurilor Capra şi Buda din Bucegi, unde doar albiile secate au mai rămas, apa fiind captată prin tubulaturi pentru microhidrocentralele „băieţilor deştepţi”. Singura apă de munte din judeţ care mai ţine ceva păstrăv rar şi mic este Rebra.
Dezamăgiţi de situaţia mai sus descrisă, noi, pescarii bistriţeni, ne vedem de multe ori nevoiţi să alegem alte locaţii şi zone de pescuit, departe de casă, locuri unde intervenţia sălbatică a omului încă nu a reuşit să distrugă habitatele naturale.
Una peste alta, m-am trezit în inima Apusenilor, pe Arieşul Mic, urcând până undeva aproape de izvoare spre vârful Biharia, cu gândul de a vedea dacă în aceste zone superbe a mai rămas coadă de peşte. Din fericire, am rămas impresionat de faptul că totuşi mai există zone în România unde natura îşi urmează cursul ei normal. Nu am pescuit prea mult timp, dar în cele 3-4 ore am văzut primii pistruiaţi din acest an, reuşind să capturez 5-6 păstrăvi indigeni, la dimensiunea legală. Sigur că prezentări au mai fost şi pistruiaţi mai mici au fost capturaţi, dar eliberaţi înapoi în habitatul lor. Mă întreb cât mai continuă aceste derapaje şi dacă instituţiile vor mai fi capabile să stopeze acest dezastru ecologic.
În final informez pescarii bistriţeni că astăzi, 26 iunie 2015, de la ora 16.00, se desfăşoară o demonstraţie de ambarcaţiuni şi un atelier de pescuit, unde veţi avea ocazia să învăţaţi tehnici în pescuitul cu năluci artificiale. Locaţia, pe str. Independenţei nr. 54, la magazinul Fir Întins din Bistriţa, organizator fiind clubul Pike Transilvania.
Marius Rus