MĂSURI DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR SPECIFICE SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ

Pentru ca sfârşitul de an să fie unul fericit, iar vacanţa şi sărbătorile de iarnă să fie prilej de bucurie pentru întreaga familie, nu lăsaţi ca amintirea acestor clipe să fie umbrită de tragedii. În acest sens, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Bistriţa” vă recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:

 

 

  • nu folosiţi instalaţii şi aparate electrice defecte sau cu improvizaţii, cu conductori neizolaţi şi cu prize defecte;
  • instalaţiile electrice pentru bradul de Crăciun şi alte elemente electrice decorative, necesită o verificare sporită pe timpul cât se află în funcţiune;
  • păstraţi elementele de decor şi felicitările confecţionate din hârtie, carton sau material plastic la distanţă de reşouri, becuri cu incandescenţă, artificii sau lumânări;
  • nu amplasaţi bradul în apropierea materialelor combustibile, a sobelor sau a reşourilor;
  • nu  lăsaţi  nesupravegheate  în  brad  sau  în  apropierea  acestuia lumânări sau artificii aprinse;
  • supravegheaţi cu atenţie copiii şi nu-i lăsaţi singuri în casă;
  • nu lăsaţi copiii să aprindă lumânări în bradul de Crăciun, să folosească petarde, artificii sau pocnitori.

 

Ţinând cont de temperaturile scăzute înregistrate şi ponderea mare de incendii produse în sezonul rece (în principal la gospodăriile cetăţeneşti), amintim unele măsuri ce trebuie luate în această perioadă:

  • se interzice uscarea lemnelor pe sobele metalice, uscarea rufelor pe cuptorul sobei şi lăsarea nesupravegheată a focului;
  • amplasaţi în faţa sobelor o cutie metalică – va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse;
  • cenuşa şi jăratecul vor fi depozitate în gropi speciale şi se sting cu apă;
  • se interzice utilizarea sobelor defecte şi a burlanelor metalice fisurate, a reşourilor electrice improvizate;
  • evitarea supraîncălzirii sobelor, acestea prin căldura radiată putând aprinde obiectele din apropiere;
  • folosirea afumătoarelor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, poduri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile; afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie.

 

I.S.U. ,,Bistriţa” vă urează Sărbători Fericite şi un An Nou 2014 cu împliniri !                            

 

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole