Material lemnos fără documente legale, în valoare de peste 30.000 de lei, confiscat de polițiștii din Sângeorz-Băi ca urmare a unor percheziții

În data de 3 octombrie 2019, în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, au pus în aplicare două mandate de percheziție.

Astfel, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și personal silvic din cadrul Ocolului Silvic Cormaia-Anieș, polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice au pus în aplicare două mandate de percheziție, ambele pe raza orașului Sângeorz-Băi, la locuința unui bărbat de 42 de ani, dar și la o instalație de debitare a materialului lemnos.

Cu ocazia perchezițiilor efectuate, polițiștii au descoperit peste 55 mc de material lemnos, în valoare de 30.500 de lei, fără documente legale de proveniență. Întreaga cantitate a fost confiscată, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice, în vederea stabilirii provenienței materialului lemnos și a întregii activități infracționale.

Recomandari

Alte Articole