Mii de apeluri false, un singur "glumeţ" amendat

  Peste 40 mii apeluri false în doar 3 luni. Este situaţia cu care se confruntă lucrătorii Serviciului de Telecomunitaţii Speciale din Bistriţa-Năsăud.

Per ansamblu în primele 9 luni, ale anului 2011, dispeceratul 112 a primit peste 133 de mii de apeluri, doar în Bistriţa-Năsăud. Dintre acestea, aproape 96 de mii au fost false. Asta înseamnă că aproximativ 72 de procente din totalul apelurilor au fost date în glumă sau fără a avea o urgenţă. În trimestrul 3 al anului proporţiile se păstrează.

Astfel la nivel judeţean în lunile iulie, august şi spetembrie au fost primite şi tratate 45898 apeluri 112. Dintre acestea 29,81 % au fost reale şi 70,19 % false. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă – 57,7 %, Poliţie – 25,6 %, Pompieri – SMURD – 14,69% şi Jandarmerie – 2,01%.

„Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele pre pay. Multe persoane sună fără a avea o urgenţă şi adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale. Urmare constatărilor făcute de către autorităţile statului, un cetăţean a fost sancţionat conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112„, spune Dumitru Forfotă, şeful OJTS BN.

La nivel naţional, din aproape 14 milioane de apeluri 112 efectuate în primele 9 luni ale anului în curs, aproximativ 10 milioane au fost false. Cu toate acestea, foarte puţini glumeţi sunt sancţionaţi. Cele mai multe amenzi pentru folosirea abuzivă a serviciului unic de urgenţă 112 au fost date în judeţul Gorj, adică 366. Urmează Bucureşti cu 299 amenzi, Suceava 235, Teleorman 121, Caraş Severin 116, iar restul judeţelor au sub 70, majoritatea chiar nicio amendă aplicată.

Recomandari

Alte Articole