Ministerul Educației a încheiat un parteneriat cu Google

Ministerul Educaţiei Naţionale a anunțat încheierea unui parteneriat cu Google la nivel național. Parteneriatul în cauză are ca obiectiv facilitarea accesului elevilor și profesorilor români la noi tehnologii, contribuind astfel la creşterea calităţii actului de învăţare.

 

Proiectul se va desfășura în mai multe etape și este structurat pe trei componente:

În primul rând, Google pune la dispoziţie, gratuit, suita de aplicaţii Apps for Education, tuturor unităţilor de învăţământ din România interesate să o implementeze.

O a doua parte a proiectului este programul de dezvoltare profesională a cadrelor didactice din întreaga țară. Aceasta își propune instruirea unui număr considerabil de profesori din toată țara în folosirea resurselor și a aplicaţiilor online.

A treia componentă vizează lansarea a trei proiecte pilot privind introducerea noilor tehnologii în educaţie, în trei unităţi de învăţământ din România.

Dan Bulucea, Country Manager Google Romania, a declarat :,,Parteneriatul încheiat cu Ministerul Educației Naționale constituie încă un pas în utilizarea uneltelor digitale în învăţământul din România. Ne dorim ca acest proiect să trezească interesul cât mai multor școli care să aducă în sala de clasă cele mai noi tehnologii digitale, transformând procesul de învățare într-unul modern, dinamic, interactiv. Google Apps for Education oferă gratuit instrumente online de comunicare și colaborare ce pot fi accesate oricând și de oriunde.”

Recomandari

Alte Articole