NĂSĂUD: Al șaptelea eveniment al proiectului internațional ,,The Truth Behind a Smile”

Vineri, 5 iulie, la Năsăud vor sosi delegațiile a cinci țări implicate în evenimentul final al proiectului internațional ,,The Truth Behind a Smile”. În cadrul proiectului au avut loc pe parcursul celor doi ani şase evenimente, câte unul în fiecare ţară participantă, urmând ca evenimentul final al proiectului să se desfășoare în România.

În perioada 5-10 iulie se va desfașura evenimentul final al acestui proiect. Principalele teme de discuții se vor referi la probleme sociale cum ar fi : lupta împotriva șomajului și abandonului școlar.  Un alt subiect ce urmează să fie tratat se referă la găsirea unor solutii pentru ajutorarea persoanelor vârstnice asistate social,  precum și a copiilor aflați in centre de plasament.

„The Truth Behind a Smile” sau „Adevărul din spatele unui zâmbet” este un proiect internaţional, care implica primăriile, serviciile sociale şi agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă din cele sapte orase mai sus menţionate. Obiectivul principal al proiectului nostru este lupta împotriva şomajului, a sărăciei, a abandonului şcolar şi doreşte să promoveze spiritul de voluntariat în rândul cetăţenilor din comunităţilor implicate în proiect. Acest proiect va veni în sprijinul persoanelor defavorizate şi îi va ajuta să găsească o metodă de ieşire din impasul în care se află. Participanţii vor vizita diverse locuinţe sociale, aziluri de bătrâni, case de copii şi împreună cu aceştia vor lupta împotriva sărăciei în cadrul diverselor ateliere de lucru, unde se vor dezbate aceste teme. Participanţii vor împărtăşi experienţele lor, vor învăţa din istorie şi vor construi un viitor comun împreună. Activităţile interculturale prevăzute în proiect vor creste gradul de conştientizare al participanţilor în ceea ce priveşte alte culturi.

În ceea ce priveste evenimentul din Romania, la Năsăud vor sosi delegații din Lefkara (Cipru), Kavadarci (Macedonia), Mlawa (Polonia), Kekava (Letonia) şi Mandelo del Lario (Italia). Nu va fi prezenta delegația orașului Alexandria din Grecia. În desfăşurarea activiăților proiectului vor avea loc diverse ateliere de lucru, jocuri de rol, dezbateri, exerciții practice, activități de team building precum și sesiuni de training, susţinute de specialiştii din domeniile abordate.

,,Principalele teme ale proiectului au cuprins subiecte europene și globale de interes comun, precum : combaterea sărăciei, șomajului, marginalizării și excluderii sociale a tinerilor la nivel european, participarea activa pentru calificare, dezvoltarea pietei fortei de munca si implicarea in societate a tinerilor someri, leadership, etc.” spune Carmen Soare, manager de proiect.
Principalele puncte de referință în programul acestui eveniment din proiect sunt:

Atelierul de lucru „Rata șomajului în oraşul meu” – cu participarea reprezentanţilor Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă;
Atelierul de lucru „Soluții de combatere a şomajului” cu participarea reprezentanţilor Agentiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă;
Atelierul de lucru „Înfruntând realitatea” – Complexul de Servicii Sociale pentru Vârstnici ;
Atelier de lucru : Schimbare de rol „ Dacă aș fi în locul tău” desfășurat cu reprezentanti ai Centrul de protecția copilului Năsăud;
Atelier de lucru : „Stoparea emigrării tinerilor; desfășurat cu mediul educațional din Năsăud.
Acțiune de voluntariat : „Plantarea copacilor prieteniei „- Curtea Colegiului Național George Coșbuc ;
Atelier de lucru: „Cum pot găsi un loc de muncă” cu participarea reprezentanţilor Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă;
Atelier de lucru : „Părinte timp de o zi pentru un copil abandonat ” desfășurat cu reprezentanți ai Centrul de protecția copilului Năsăud;
Conferința finală – incheiere proiect cu participarea oficialităților locale și regionale, precum și a reprezentanților mass-media;
Prezentare documentar „Viața lui Ion Bârlădeanu”, „ Gheorghe Zamfir” – Documentar despre viața unor artisti;

.
Cele șase evenimente, premergătoare celui final de la Năsăud s-au desfășurat în Lefkara-Cipru (11-16 august 2011), Alexandria-Grecia (14-16 octombrie 2011), Kavadarci-Macedonia (12-17 februarie 2012), Milawa-Polonia (29 august -4 septembrie 2012) , Mandello del Lario-Italia (23-27 aprilie 2013) , respectiv Kekeva-Letonia (6-11 iunie 2013).

„The Truth Behind a Smile” este un proiect finanțat de Comisia Europenaă prin Programul „Europa pentru Cetateni”, Actiunea 1 – Cetateni activi pentru Europa, Masura 1.2 Retele de orase infratite.

Acest proiect este finantat de Comisia Europeana prin Programul „Europa pentru Cetateni”

 

Raimond Petruț

Recomandari

Alte Articole