Atitudinea şi aroganţa băncii şi a angajaţilor săi seamănă tot mai mult cu cea a unui cămătar sau amant obsedat şi nicidecum cu cea a unei instituţii bancare respectabile.
În speţă, s-a contractat un credit bancar în anul 2009, pe 10 ani. Când a fost posibil, s-a plătit în avans, chiar 8 rate o dată. De aproximativ 1 an, rata este plătită, dar cu întârziere – scadenţa este în data de 9 a fiecărei luni, dar se plăteşte în ultima zi din lună sau în prima zi a lunii următoare (în ziua de salariu). Din data de 10 începe coşmarul – 17 telefoane pe zi, de dimineaţa până seara, 6 zile din săptămână, chiar şi în ziua de Crăciun, pe telefonul mobil al contractantului, al soţului, al mamei, al bunicii (nu ştiu cum de au ajuns în posesia lor) şi ce e mai deranjant, al angajatorului.
Primul telefon e de înţeles. Un angajat al băncii mă anunţă cu privire la suma restantă (aprox. 150 euro) şi mă întreabă când urmează să fie achitată. I se răspunde că în data de 1 a lunii următoare. Oftează afectat şi mă anunţă că voi plăti penalităţi, întrebându-mă dacă nu pot achita mai devreme, măcar parţial. Îi răspund că sunt conştientă de penalităţi, că voi încerca să achit mai devreme, dar cel mai probabil nu va fi posibil. Îmi răspunde politicos că mă aşteaptă şi îmi urează o zi bună.
În ziua următoare, un nou telefon – aceeaşi poveste. Li se spune că s-a comunicat data plăţii. Alte oftaturi afectate şi sunt sfătuită „să fac totuşi mai repede rost de bani, să iau împrumut dacă se poate”.
Peste încă o zi, alt telefon. Repet povestea. Angajata, de o aroganţă infatuată, mă anunţă pe un ton piţigăiat că, indiferent ce am vorbit cu colegii ei, până la data plăţii efective, voi fi „tot sunată”.
Încerc alte tactici – ignorare, respingere automată apeluri, înjurături, etc. Se trece la hărţuirea familiei şi a unităţii angajatoare.
Următoarea etapă, vreau să vorbesc cu cineva din conducere. O rog să-mi dea explicaţii suplimentare cu privire la politica de hărţuire şi îi spun că sunt dispusă să suport consecinţele contractuale şi legale ale întârzierii din fiecare lună (cu rugămintea de a se observa consecvenţa cu care sunt achitate ratele) – penalităţi, o eventuală poprire, orice, DAR NU TELEFOANE şi prejudicierea imaginii la angajator şi familie, în condiţii de aşa-zisă confidenţialitate a contractului. Mi se răspunde la fel de arogant că prin telefoane se încearcă responsabilizarea clientului rău-platnic iar dacă doresc să nu mai fiu sunată, să plătesc la timp!
Vorbesc cu mai multe persoane despre situaţie. Aflu că şi alţii sunt în situaţii similare – încearcă refinanţări, îşi schimbă numerele de telefon şi iau calmante, ca să scape de telefoanele băncii. Se fac plângeri la angajaţii sucursalei din Bistriţa. Aceştia dau din umeri şi ochii peste cap şi oftează „Ştiiim, nu e vina noastră. E de la Bucureşti.”
Mureşan A.
