PIATRA FÂNTÂNELE: Un hotel și o cabană au fost mistuite de flăcări (VIDEO-Galerie FOTO)

Flăcările s-au ridicat  pâna la cer joi dimineața în localitatea Piatra Fântânele. La ora 01.17, dispeceratul integrat ISU SAJ a fost anunțat, prin numărul de urgență unic 112, despre izbucnirea unui incendiu la două obiective situate  în apropierea DN 17. Pompierii bistrițeni au intervenit șase ore pentru lichidarea incendiului, iar clădirile au fost distruse în proporție de 90%.

 

În cel mai scurt timp, trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Bistrița” s-au deplasat la locul indicat.
,,În momentul sosirii la locul evenimentului, pompierii militari au constatat că ambele imobile erau cuprinse în totalitate de flăcări ce se manifestau cu violență, ajungând la o înălțime de aproximativ 15 m. Prima măsură luată de pompierii militari a fost împiedicarea propagării flăcărilor la o altă gospodărie aflată la mică distanță de zona de manifestare a incendiului. Au fost evacuate, în condiții de siguranță, atât persoanele care locuiau în casa amenințată, cât și animalele adăpostite în anexele gospodărești aferente. Cel mai important este faptul ca nu au fost înregistrate victime omenești, obiectivele fiind nelocuite în momentul izbucnirii incendiului, însă pagubele materiale sunt considerabile. Flăcările s-au propagat rapid de la un obiectiv la celălalt, pe de o parte din cauza inexistenței distanței de siguranță dintre acestea, iar pe de alta parte din cauza faptului că acestea erau construite din materiale combustibile, în general din lemn” a declarat plt. Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Unul din proprietari, o femeie de aproximativ 34 de ani, a suferit un atac de panică, având nevoie de întervenția paramedicilor  SMURD. Ulterior, femeia a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean.
Au ars: primul imobil compus din trei nivele și mansardă, cu o suprafață de peste 200 mp pe nivel și cel de-al doilea imobil pe o suprafață de peste 60 mp (parter + mansardă).
Curios este faptul că cele două imobile nu erau date în folosință și nu erau racordate la rețeaua electrică. Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.

 

Raimond Petruț

Recomandari

Alte Articole