Radu Moldovan se vrea alături de cei vârstnici. Se simte deja reumatismul, dom' președinte?!

COMUNICAT DE PRESĂ: ,,Președintele Consiliului Județean, domnul Emil Radu Moldovan transmite cu ocazia zilei internaționale a persoanelor vârstnice,  cele mai calde urări de sănătate, tuturor vârstnicilor din județul Bistrița-Nasăud.

În fiecare an, la data de 1 octombrie se sărbătorește Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Cu această ocazie, domnul Emil Radu Moldovan, urează tuturor persoanelor în vârstă din județul Bistrița-Năsăud un gând de mai bine, multă sănătate și împliniri.

Domnul președinte a declarat că<<orice generație, fie ea mai tânără sau mai puțin tânără, are obligația cel puțin morală de a respecta și susține generația a treia. În primul rând, datorită faptului că această generație a contribuit din plin la formarea noastră ca și indivizi și ca societate, iar în al doilea rând datorită experienței lor de viață, de la care noi, celelalte generații avem de învățat foarte multe lucruri. Cred cu tărie că vârstnicii din România merită respect și că noi toți, suntem datori să îl oferim>>”.

 

CONSILIUL JUDEȚEAN

Purtător de cuvânt,

Ivan Bogdan-Gruia

Recomandari

Alte Articole