Şase etape au trecut deja din turul sezonului competiţional 2015-2016, iar lucrurile încep să se mai simplifice în ceea ce priveşte liderii noului campionat dar şi acele formaţii care vor rămâne în eşalonul inferior al clasamentului.
Cert, după şase runde jucate, foasta campioană Voinţa Cetate ocupă primul loc cu 16 puncte, în timp ce Heniu Leşu îi suflă în ceafă cu cele 15 puncte câştigate, graţie evoluţiilor foarte bune. Jocuri de excepţie a avut şi FC Bistriţa, echipă care ocupă deja locul al treilea cu 13 puncte. Din cele văzute pe teren, bătălia pentru viitorul titlu de campioană se va da între cele trei formaţii din Cetate, Leşu şi Bistriţa.
În privinţa rezultatelor din runda a şasea, acestea arată în felul următor:
VOINŢA CETATE – VOINŢA LIVEZILE 4-1
LUCEAFĂRUL ŞIEU – ACS DUMITRA 2-10
SILVICULTORUL MAIERU – ATLETICO MONOR 2-0
ECIRO FOREST TELCIU – FC BISTRIŢA 0-7
VIITORUL LECHINŢA – PROGRESUL NĂSĂUD 5-1
PROGRESUL TĂURE – HENIU LEŞU 1-6, în timp ce SPICUL SALVA a stat.