Scrisoare deschisă Domnului Ministru al Educației Naționale

Stimate Domnule Ministru, numele meu este Cătălina Cocan. Sunt profesoara care, anul școlar trecut, a câștigat una dintre cele cinci burse acordate, la nivel mondial, de Cambridge Language Assessment. Am reprezentat România la nivel internațional și am făcut-o cu mândrie.

Dincolo de acestea, sunt un profesor obișnuit care lucrează într-o școală din România și care, an de an, speră că va reuși să-și facă bine meseria pentru care s-a pregătit. Din nefericire, acest lucru este imposibil fără intervenția dumneavoastră.

Imi permit să vă adresez o scrisoare deschisă, formulată cu respectul pe care l-am arătat mereu superiorilor mei. Nu voi aduce în discuție salarizarea sau condițiile de muncă, pentru că aceste probleme dureroase ale dascălilor sunt prezentate frecvent de sindicate. Rugămintea mea, simplă, vine din partea unui om care și-a ales această meserie din vocație: Lăsați-mă să privesc în ochii copiilor pe care îi învăț!

Doriți să stimulați tinerii valoroși să aleagă să devină profesori și doriți implementarea unui Cod etic. Și eu îmi doresc să lucrez într-un mediu inteligent, guvernat de reguli bine gândite, unde elevii să se simtă în siguranță, ascultați, apreciați și stimulați să-și atingă potențialul. Vă sugerez să îmbunătățiți Codul etic, incluzând măsuri de protecție a cadrelor didactice față de comportamentele indezirabile ale elevilor sau ale părinților acestora. Doar astfel, vom putea privi demn în ochii copiilor pe care îi învățăm că fiecărei persoane i se cuvine respect.

Elevii noștri, mai buni sau mai răi (etichetez conștient, cu scopul declarat de a schematiza o realitate mult mai complexă), aduc la școală ceea ce învață în familie. Uneori bun-simț și deschidere spre alteritate, alteori agresivitate și intoleranță (manifestă, cu siguranță, în diverse grade). Vă sugerez să mențineți ora de religie în școli, ca spațiu al interculturalității, într-un context european în care înțelegerea existenței unor alte perspective este o necesitate. Doar astfel, vom putea pune lumină în ochii tuturor copiilor noștri, ferindu-i de lipsa empatiei pentru alegerile celor din jur.

Debutul meu ca profesor a fost însoțit de credința că voi lucra în universul fragil al copilului, modelând frumos viețile care îmi sunt încredințate pentru o vreme. Aș dori ca munca pe care o depun să fie apreciată în funcție de calitatea actului educațional (chiar si numai din acest punct de vedere, meseria mea este incredibil de solicitantă), nu din perspectiva numărului sau a modalității de întocmire a documentelor doveditoare. Vă sugerez să creați locuri de muncă în școli pentru persoanele care doresc să ducă la îndeplinire munca de birou, iar pe învățători și pe diriginți lăsați-i să privească în ochii copiilor pe care îi învață!

La începutul carierei didactice, doream să am cunoștințele necesare pentru a lucra bine cu elevii mei. Însă teoriile inteligențelor multiple, ale disciplinării pozitive, ale centrării pe elev, devin, toate, o frumoasă poveste, în contextul în care lucrez cu 25-30 de elevi în fiecare clasă. Vă sugerez să modificați costul standard per elev, astfel încât școlile să nu fie puse în situația de a înghesui peste treizeci de elevi într-o singură clasă (chiar și pregătitoare), pentru a se încadra în costuri. Învățătoarea acestor copii merită să fie lăsată să privească în ochii copiilor pe care îi învață!

Vă mulțumesc pentru timpul pe care l-ați acordat lecturii acestei scrisori deschise.

Vă rog să luați măsurile pe care le considerați oportune pentru a putea privi, la rândul dumneavoastră, demn în ochii profesorilor, ai elevilor, ai părinților.

Cu respect,

Prof. Cătălina Cocan

P.S. Aș dori să se înțeleagă faptul că, prin formularea acestui mesaj, doresc doar să creionez niște direcții de optimizare a relaționării elev-profesor-părinte, care să ridice poveri de pe umerii tuturor. Această scrisoare deschisă NU se pretează unei lecturi în cheie politică, sugestiile mele nefiind incisive sau părtinitoare (cum ar putea rezulta dintr-o lectură voit trunchiată), ci redând sentimentele unui profesor care lucrează efectiv în sistemul de învățământ românesc. Prin urmare, aș dori ca preluarea acestei scrisori de către media să se facă doar onest, cu condiția respectării integralității textului.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole