Sîngeorz-Băi: Fără permis și aflat sub influența alcoolului, depistat în trafic

La data de 16 iunie a.c., pe DN 17 D, polițiștii din Sîngeorz-Băi au oprit pentru control în trafic un autoturism, condus de un bărbat, de 37 ani, din Dealu Ștefăniței.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,9 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere.

În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere.

Recomandari

Alte Articole