Sondaj arheologic pe platoul Mocirla din localitatea Salva

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și cu sprijinul primăriei Salva au efectuat pe parcursul lunii noiembrie a acestui an un sondaj arheologic pe platoul Mocirla din localitatea Salva.

Pe baza descoperirilor de teren și a unor cercetări geofizice efectuate în cadrul Proiectului Național Limes aici se presepune existența unei fortificații de epocă romană de tip burgus. Cercetările au fost de mică anvergură, o secțiune de 8 x 2 m, dată fiind situația specială a locului cu un număr mare de proprietari pe loturi extrem de mici. Deși condițiile climaterice au fost extrem de dificile iar zona respectivă nu degeaba a fost numită de localnici Mocirlă (fiind ușor inundabilă din cauza bogatei pânze freatice), totuși o serie de descoperiri importante au fost identificate. Astfel s-a putut constata că stratul de locuire de epocă romană este unul extrem de consistent, au fost identificate urmele unei posibile construcții de lemn, dar și un șanț pe una din laturi, posibil al acelei fortificații romane. Materialul arheologic găsit este unul extrem de bogat, ceramica predomină, toată fiind lucrată la roată, găsindu-se atât ceramica romană roșie provincială specifică, cât și ceramică pictată, ceramică neagră, capace de vase și torți de ulcioare sau amforă. Dintre artefactele metalice se remarcă o fibulă de bronz, o monedă și un fragment de aplică de echipament militar, cuțite de fier, piroane, unelte și un număr important de crampoane de caliga.

” În speranța că vom putea relua cercetările arheologice anul viitor în condiții mai propice, mulțumim pe această cale în special primăriei Salva pentru ajutorul și sprijinul acordat. Echipa CMBN: – arheolog Radu Zăgreanu, educator muzeal – Angelica Moldovan, iar din partea MJIAZ – arheolog Horațiu Cociș”, transmit reprezentanții Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.

Recomandari

Alte Articole