Sute de maşini cu defecţiuni tehnice pun în pericol siguranţa rutieră. Aceasta este concluzia inspectorilor Registrului Auto Român în urma controalelor efectuate pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, în primele zece luni ale acestui an.
Registrul Auto Român şi Poliţia Rutieră elimină din trafic vehiculele care pot produce accidente din cauza problemelor tehnice grave pe care le au. Astfel sunt organizate zilnic controale în randul conducatorilor auto.
În urma acţiunilor de control desfăşurate în primele 10 luni în judeţul Bistriţa-Năsăud, inspectorii RAR au descoperit 27 de vehicule (din 2.430 verificate) care prezentau pericol iminent de accident. În aceste situaţii una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice la reprezentanţele Registrului Auto Român.
De asemenea, s-a mai constatat că 4% dintre vehicule aveau diferite neconformităţi de natură tehnică sau legate de acte. Din totalul vehiculelor cu probleme, 31% au fost considerate neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere (proasta funcţionare a dispozitivelor de iluminare şi semnalizare, starea necorespunzătoare a şasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale la direcţie, defecţiuni ale sistemului de frânare), 7% depăşeau nivelul maxim admis de poluare, 0,21% au avut probleme legate de identificare, iar 2,14% au avut neconformităţi din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice.
La finalul controalelor tehnice desfăşurate în trafic, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, în intervalul ianuarie-octombrie 2014 Poliţia Rutieră a reţinut 414 certificate de înmatriculare, 5 permise de conducere şi au fost aplicate 677 amenzi. Sancţiunile au fost aplicate exclusiv pentru vehiculele la care inspectorii RAR au găsit neconformităţi tehnice sau legate de acte.
Parcul auto naţional are în momentul de faţă aproximativ 5.700.000 de vehicule din care 4.485.000 sunt autoturisme.