Accidentul rutier s-a produs marți, 29 iulie. Un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Teaca, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 173, pe raza localităţii, într-o intersecţie a surprins şi accidentat un minor, de 10 ani.
Băiatul, care circula pe o bicicletă, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului.
Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a minorului.
Poliţiştii Biroului Rutier continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.