Transport ilegal de brazi, oprit de jandarmii bistrițeni

Un transport ilegal de brazi oprit de jandarmii montani din Piatra Fîntînele. Semn că an de an, majoritatea pomilor de Crăciun ajung pe căi necinstite în piețe.

În după-amiaza zilei de marţi, 08 decembrie, jandarmii montani din Piatra Fîntînele au depistat un bărbat care tăiase ilegal, în vederea sustragerii, mai mulţi brazi. Subofiţerii au identificat în zona Măgura, sat Piatra Fîntînele, com. Tiha Bîrgăului un număr de 29 de brazi care erau pregătiţi pentru transport.

,,La faţa locului a fost identificat un locuitor domiciliat în sat Tureac, com. Tiha Bîrgăului. Pe numele bărbatului au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, pentru tăiere ilegală şi sustragere a pomilor de Crăciun. Actele vor fi inaintate organelor judiciare, în vederea continuării cercetărilor” se arată într-un comunicat al Jandarmeriei bistrițene.

Brazii au fost predaţi Ocolului Silvic Josenii Bîrgăului, conform prevederilor legale în vigoare.

Raimond Petruț

Recomandari

Alte Articole