A treia înfrângere pentru elevii lui Negrean: ASA Tg.Mureș-Gloria Bistrița 2-1

Gloria Bistrița a suferit a treia înfrângere din această ediție de campionat a Ligii a II-a, seria 2. Mureșenii, avându-l la timonă pe Ovidiu Sabău, s-au impus la limită, scor 2-1. În urma acestui rezultat, Gloria Bistrița ocupă poziția secundă în clasament, cu 17 puncte.

Încă din minutul 28 Gloria Bistrița a evoluat în 10 jucători. Curtuiuș a fost eliminat în urma unui fault la mijlocul terenului asupra lui Al. Dan.

Gazdele deschid scorul în minutul 36, când Heil scapă singur în careu și nu îi dă nicio șansă lui Albuț.

Golul pentru 2-0 vine în minutul 72. Huiban șutează puternic de pe partea dreaptă, Albuţ respinge cu dificultate, iar Buhăescu înscrie.

Reușita Gloriei a venit mult prea târziu. Brumă este faultat în careu în minutul 90, iar Feher transformă fără emoții.

La finalul partidei, bistrițenii au protestat în grup, reprosându-i centralului Popa că nu a respectat minutele de prelungire și a fluierat prea devreme sfârșitul meciului.

Cei doi tehnicieni au avut la dispoziție următorul lot de jucători:

ASA Tg.Mureș: Botoşer – Homei, Heil, Gugu, L. Szilagyi (cpt.) – Buhăescu, Al. Dan, Onicaş, Bumba – Huiban, Danquah
Rezerve: Viciu – Bold, Buhuşi, Vârtic, Petriş, Miclea, Salem
Antrenor: Ovidiu Sabău

Gloria Bistrița: Albuţ (cpt.) – Ţârcă, Hlinca, Chibulcutean, Polgar – Budăcan, Nalaţi, Mărginean, C. Roşu – Curtuiuş, Brumă
Rezerve: Uilean – Chiţu, Feher, Fizeşan, D. Negruţ, M. Stancu, Jarda
Antrenor: Sandu Negrean

Fluierul de final al centralului Popa i-a surprins pe bistriţeni, care au protestat în grup, pe motiv că meciul a fost oprit înainte de expirarea minutelor de prelungire anunţate

Clasmanetul Ligii a II-a, seria 2 seprezintă astfel:

1 CS Universitatea Craiova      10 6 3 1 13-7   21
2 Gloria Bistriţa                       10 5 2 3 12-8 17
3 ASA Târgu-Mureş                    10 4 4 2 10-7  16
4 FC Universitatea Craiova      10 4 4 2 9-6    16
5 Metalul Reşiţa                           10 5 1 4 14-12 16
6 CSM Râmnicu-Vâlcea            10 4 3 3 15-12 15
7 FC Olt Slatina                            10 4 3 3  9-7     15
8 Olimpia Satu-Mare                 10 3 5  2 9-9     14
9 FC Bihor Oradea                      10 3 2 5 10-13 11
10 CS Mioveni                              10 2 4 4 9-13   10
11 FCM UTA Arad                       10 2 2 6 7-14     8
12 Minerul Motru                       10 1 1 8 5-14       4

Pentru Gloria Bistrița urmează următoarele partide:
9 noiembrie: Gloria-Olimpia Satu-Mare
16 noiembrie: Gloria-CSU Craiova
23 noiembrie: Minerul Motru-Gloria

Raimond Petruț

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole