Totul a ieșit la iveală în urma acțiunii de prevenire și combatere a faptelor ilegale în domeniul silvic, pe care au desfășurat-o poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Tiha Bârgăului, împreună cu angajații Ocolului Silvic Tihuţa Colibiţa.
Subinspectorul Virginia Roșca, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, a declarat: ,,Cu această ocazie au fost identificați numiții J.I., în vârstă de 60 de ani, respectiv S.S., în vârstă de 58 de ani, ambii din Tureac, bănuiţi că ar fi tăiat, fără drept, 24 de arbori în valoare de aproximativ 1.700 de lei, care au fost ridicaţi în vederea continuării cercetărilor.”
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept și furt de arbori.
Raimond Petruț