Un autobuz a luat foc la intrarea în municipiul Bistrița

 Mijlocul de transport a luat foc luni dimineaţa, 25 februarie a.c., în jurul orei 06.15. Pompierii au fost anunțați prin intermediul numărului unic de urgenţă 112. Autobuzul transporta muncitori la o firmă de cablaje auto din Bistrița.

Un apel primit la numărul unic de urgență 112, la dispeceratul integrat I.S.U. – Ambulanţă, anunţa izbucnirea unui incendiu la autobuz la intrarea în municipiul Bistriţa, pe DN 173 G.

,,În cel mai scurt timp, au fost trimise la locul indicat două autospeciale de lucru cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bistriţa. În momentul izbucnirii incendiului, în autobuz se aflau aproximativ 50 de persoane care au fost evacuate în condiţii de siguranţă, nefiind înregistrate victime” spune plt. Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Incendiul a fost localizat şi lichidat rapid, în cca. 20 de minute, autobuzul fiind distrus în proporţie de 50 %. Cauza probabilă a evenimentului a fost stabilită ca fiind efectul termic produs de scurgerea unor lichide combustibile în compartimentul motor.

Raimond Petruț

Recomandari

Alte Articole