UNIREA: Afacere auto făcută scrum

Vineri, 23 ianuarie a.c., la ora 20.40, dispeceratul integrat ISU SAJ a fost informat despre izbucnirea unui incendiu la un service auto situat în cartierul Unirea, mun. Bistriţa. Incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă, la nivelul întregului acoperiş, flăcările putând fi observate de la câţiva kilometri distanţă.

,,Au fost alocate progresiv şapte echipaje de intervenţie – cinci din cadrul ISU Bistriţa şi două aparţinând Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, respectiv Livezile. Intervenţia a durat aproximativ două ore şi jumătate, interval în care pompierii militari au lichidat incendiul, evacuat patru din cele şase autoturisme din interiorul halei şi au limitat pagubele materiale. Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de peste 700 mp, au ars acoperişul imobilului şi două autoturisme garate în interior”, a precizat plt. major Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

După finalizarea intervenţiei, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de efectul termic al curentului electric – conductori electrici neizolaţi corespunzător amplasaţi în podul halei service-ului.

Recomandari

Alte Articole