Una caldă, una rece pentru elevii lui Ionel Sigartău. Dacă în etapa trecută negrileștenii au reușit un egal în deplasarea de la Livezile, în manșa a XVII-a acestui sezon competițional Venusul a făcut un meci slab în fața Progresului Năsăud și a pierdut clar. A fost o partidă pe care oaspeții au controlat-o din primul minut de joc până la fluierul de final.
Profitând de faptul că joacă pe propriul teren, negrileștenii încep meciul în forță, prin șuturile violente ale lui Sarto și Pintea, însă acestea trec pe lângă buturile porții apărate de Cotoi. Urmează câteva minute de tatonare, ambele formații încercând să găsească breșe în apărările adverse. Cum în fotbal ocaziile se răzbună, în minutul 15, Vasilichi profită de o bâlbâială a apărării Venusului și înscrie sec din interiorul careului. Echipa gazdă resimte șocul primirii golului și încearcă poarta Progresului cu mingi lungi, dar fără rezultat. Mult mai organizați în teren, năsăudenii profită de spațiile largi din apărarea echipei Venus, iar Vasilichi punctează din nou în minutul 25, mărind avantajul formației vizitatoare la două goluri. Negrileștenii nu renunță la șuturile violente de la distanță, Sarto, Costea și Pintea solicitându-l serios pe goalkeeper-ul năsăudenilor. Deși a luat piciorul de pe accelerație, Progresul are câteva ocazii de a majora diferența, cea mai notabilă fază fiind ,,torpila” pe care a expediat-o Cîrcu înspre poarta lui Știr, dar acesta a fost la post și a reținut cu siguranță. În minutul 35, jucătorii Venusului reclamă un henț în careu, dar centralul Dosan rămâne impasibil la protestele acestora. Finalul primei reprize găsește echipa oaspete în atac, Hădărău reluând însă slab centrarea perfectă a lui Vasilichi.
A doua parte a jocului începe fără faze importante, abia în minutul 53 Costea îl încearcă pe Cotoi cu un șut de la 20 de metri. Două minute mai târziu, D.Sigartău centrează periculos de pe partea dreaptă a direcție de atac, dar Pintea reia cu capul pe lângă poartă. Timp de 20 de minute nu s-a întâmplat nimic care merită menționat, exceptând faultele dure de la mijlocul terenului. În minutul 75, Pintea este faultat la marginea careului, Sarto execută lovitura liberă, însă Clapa, deși perfect poziționat, nu poate finaliza. După trei minute, Dănilă de la oaspeți trage puternic de pe partea dreaptă, mingea depășește apărarea negrileștenilor, dar lovește butul stâng al porții. În minutul 80, Progresul Năsăud obține o lovitură de la 11 metri (vehement contestată de negrileșteni), pe care o execută cu precizie Vasilichi, reușind astfel hat trick-ul. Când nimeni nu se mai aștepta, Venusul are o tresărire de orgoliu. Sarto a observat că portarul oaspeților este ieșit din poartă și trimite o ,,boltă” de la 40 de metri, mingea oprindu-se în plasa porții lui Cotoi. Nu a fost un meci spectaculos, ci mai degrabă unul dur, plin de orgolii și fragmentat de faulturi inutile.
Caseta tehnică:
Stadion: Arena Venus
Teren: bun
Timp: prielnic fotbalului
Spectatori: 350
Tehnicienii celor două formații au avut la dispoziție următorii jucători:
Venus Negrilești: D.Știr (cpt.), D.Sigartău, C.Vlad, T.Sarto, G.Clapa, S.Bogdan, M.Sigartău, F.Drecșan, A.Costea, D.Pintea, A.Rodilă. Rezerve: C.Știr, I.Mărcuș, C.Sîrb, C.Pugna, A.Podea, N.Dan. Antrenor: Ionel Sigartău.
Progresul Năsăud: M.Cotoi, M.Pop, I.Scurtu, G.Ceuca, E.Nastase, L.Cîrcu, A.Vasilichi (cpt.), R.Hădărău, A.Viliczki, O.Băla, T.Ptodan. Rezerve: D.Sfintean, S.Scridon, M.Nedelea, V.Gheorghiță, C.Zaharia, I.Dănilă. Delegat: N.Bozomală
Brigada de arbitri a fost alcătuită din Cosmin Dosan (central), respectiv Marius Lazăr și Vasile Avram (asistenți).
Observator din partea AJF Bistrița-Năsăud: Victor Ciocan
Asistența medicală a fost asigurată de dr. Emma Incze și as. Gabor Vasarhelyi