Viorel Cotuțiu, liderul PRM B-N, i-a declarat război Tribunului: ,,Partidul nu mai poate merge cu Vadim în frunte”

În urma eliberării din funcții a președinților organizațiilor județene din Neamț și Suceava, liderul peremiștilor bistrițeni, Viorel Cotuțiu, i-a declarat război lui Corneliu Vadim Tudor, pe care îl acuză că pune propriile interese pe primul plan, iar acțiunile Tribunului dăunează imaginii PRM. ,,Partidul nu mai poate merge cu Vadim în frunte,acesta negociindu-și libertatea sacrificându-ne pe noi” a declarat Cotuțiu.

Viorel Cotuțiu a subliniat faptul că nu mai există cale de împăcare între filiala pe care o reprezintă și Corneliu Vadim Tudor. În plus, liderul PRM B-N a declarat că se simte trădat și de Gheorghe Funar, care a ales să-l sprijine pe Tribun.

„Filiala județeană a PRM,Bistrița Năsăud a rămas profund consternată la decizia nestatutară, publicată în ziarul Tricolorul din 5 iun.2013, luată de Corneliu Vadim Tudor,în nume propriu,aceea de eliberare din funcție a doi președinți de filiale județene,respectiv Dumitru Badea-Neamț și Gheorghe Acatrinei-Suceava. Aceste două filiale au obținut rezultate bune la parlamentarele ce au trecut. Condamnăm ferm această atitudine și cerem Biroului Permanent să nu se alinieze la o astfel de josnicie,care aduce deservicii grave partidului. Corneliu Vadim Tudor în ultima vreme a pus interesul său personal deasupra partidului și nu poate decide de unul singur soarta PRM.  Cerem boicotarea Biroului Permanent din 7 iun 2013 și convocarea lui statutară pentru ziua de 14 iun.a.c., cu o zi înainte de Plenara Consiliului Național, de care îi este frică actualului președinte al PRM și pe care vrea să o amâne. Domnilor colegi,a sosit momentul adevărului. Piatra de poticneală trebuie retrasă. Partidul nu mai poate merge cu Vadim în frunte, acesta negociindu-și libertatea sacrificându-ne pe noi ! Ne vedem pe 15 iunie la Sala Mare a UGSR din București” a declarat Viorel Cotuțiu.

Liderul PRM Bistrița-Năsăud a mai spus că formațiune politică pe care o reprezintă se va întări doar dacă se vor lua măsuri categorice şi se va schimba ceva la vârful conducerii partidului.

Raimond Petruț

Recomandari

Alte Articole