Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Creştinii ortodocşi au intrat la 11 iunie în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, perioadă care precede sărbătoarea de la 29 iunie.

Petru şi Pavel au murit martiri la Roma. De aceea sărbătoarea acestor doi Apostoli, de la 29 iunie, este precedată de o perioadă de post, adică de renunţare. În creştinism, postul este un gest de sacrificiu personal prin care credinciosul îşi manifestă recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi admiraţia faţă de oamenii Lui. Postul Sfinţilor Apostoli este un mod minimal de a urma exemplul de renunţare al lui Petru şi Pavel.

„Postul începe luni după Duminica Tuturor Sfinţilor. În cazul în care data de început a postului, luni după Duminica Tuturor Sfinţilor, cade după 29 iunie postul se pune simbolic două sau trei zile, altfel el s-ar desfiinţa. Practic durata acestui post se calculează din ziua de prăznuire a Învierii Domnului şi până la data de 3 mai. Câte zile sunt în acest interval va avea şi postul în anul respectiv”, a spus pentru Radio TRINITAS, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel a fost instituit în cinstea celor doi Apostoli şi în amintirea obiceiului lor de a posti. El este cel mai uşor. Astfel, Biserica a dat dezlegare la untdelemn şi vin, marţi şi joi, iar sâmbăta şi duminica şi de praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul la peşte.

Creştinul renunţă pentru o vreme la alimentele de origine animală, la distracţii, la relaţiile sexuale din cadrul familiei,  pentru a-şi exersa puterea spiritului de a domina materia şi instinctele. Şi în acest fel, este cultivată libertatea, acea capacitate a omului de a alege ceea ce-i este de folos. Apostolul Pavel scria într-o epistolă a sa că „toate-mi sunt îngăduite, dar nu toate de folos.” (I Corinteni 6,12).

SURSA: ZIUAVECHE.RO

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole