Accidentată, Simona Halep nu a reușit calificarea în finala de la Wimbledon

Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul 3, a ratat calificarea în finala turneului de la Wimbledon. Românca a fost invinsă cu scorul de 7-6, 6-2 de sportiva canadiană Eugenie Bouchard, locul 13 WTA.

În primul set, Halep a făcut o entorsă și a fost nevoită să ceară time out medical, pentru a i se aplica un bandaj la încheietura gleznei.

Deși a împins primul set în tie-break, accidentată fiind, Simona nu am mai avut puterea să îi reziste sportivei din Canada.

,,Am dat tot ce am putut, dar în al doilea set mi-am pierdut energia și nu cred că aș fi putut câștiga acest meci. Acest lucru s-a intamplat și pentru că sunt puțin obosită. După turul trei am resimțit niște dureri musculare, iar după Roland Garros am avut puțin timp de recuperare”, a declarat Simona Halep.

În finala de sâmbătă, Eugenie Bouchard va juca împotriva sportivei cehe Petra Kvitova, locul 6 WTA și cap de serie numărul 6.

Recomandari

Alte Articole