Aproximativ 300 de bistriţeni ar putea primi înapoi banii reţinuţi din pensii

Circa 300 de bistriţeni cărora li s-au reţinut bani pe cuponul de pensie şi-ar putea primi banii înapoi. În perioada următoare va avea loc evaluarea dosarelor, după care pot fi depuse solicitările de returnare a banilor.

Legea nr.125 din 2014 prevede, pe de o parte, scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, indemnizaţii sociale pentru pensionari şi indemnizaţii pentru însoţitori şi, pe de altă parte, restituirea sumelor reţinute cu acest titlu începând cu data de 1 ianuarie 2011. Nu toţi pensionarii vor primi bani înapoi. Şi asta, pentru că Legea nr. 125 exclude datoriile apărute din vina pensionarului. Astfel, trebuie să se aştepte la mai mulţi bani doar cei care au fost văduviţi în drepturile lor din cauza unor neclarităţi legislative sau a programelor de calculator folosite la calcularea pensiilor.

„Nu fac obiectul acestei reglementări debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi: folosirea unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către debitori a unor date neconforme realităţii, nerespectarea unor obligaţii legale care le revin pensionarilor, inclusiv în cazul cumulului pensiei cu venituri salariale sau asimilate salariilor, ori, după caz, cu venituri din activităţi independente”, se arată într-un comunicat al  Casei Naţionale de Pensii Publice.

Restituirea sumelor reţinute se va face doar la cerere. Banii se vor înapoia eşalonat, în decursul a cinci ani, în tranşe egale, începând cu data de 1 ianuarie 2015; excepţie fac reţinerile din luna octombrie, care se vor înapoia automat, în luna noiembrie.

Recomandari

Alte Articole