Gavrilă Urs: Nu doresc “vanghelizarea” Bistriței!

Pe langǎ indiscutabilul simț patriotic al autoritǎților publice, am observat, de ziua Romȃniei, cum actualii conducatori au transformat centrul orașului ȋntr-unul nedemn de istoria sa onorabilǎ. Am vǎzut, cu multa tristețe și dezamǎgire, cum respectabili și decenți locuitori ai Bistriței se ȋmbulzeau pentru o porție de mȃncare mai ceva ca cei de acum o sǎptǎmȃnǎ, la Black Friday!

 

Vinovatǎ de senzația pregnantǎ de sǎrǎcie și indecențǎ mi se pare atitudinea politicǎ care a dat nastere acestei stǎri de fapt. Domnul Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean, semneazǎ peste 6000 de invitații, pe care le distribuie apoi cǎtre ȋntreprinderile și structurile sindicale locale. Trecȃnd peste impresia de prost gust și lașitate, datoritǎ stilului evaziv al acestei “invitații” – o invitație contine un loc, un program de desfǎșurare și detalii – douǎ ȋntrebǎri se impun. 1. De cȃnd o invitație la un eveniment public național devine bon de masǎ oferit discreționar de cǎtre administrație și, 2. Cine suportǎ costul ospǎțului, ȋn condițiile ȋn care s-au distribuit peste 6000 de astfel de invitații, iar contravaloarea unui astfel de bon de masǎ este de 10 lei. Dacǎ instituția Consiliului Județean a dezmințit inițial cǎ ar fi organizat așa ceva, din ce fonduri se vor achita cele peste 600 de milioane de lei vechi, cȃt ar costa ospǎțul?

 

Deși nu sunt de acord cu un astfel de eveniment tipic socialist, vǎ prezint douǎ sugestii pentru ca, pe viitor, sǎ existe o minimǎ legitimitate ȋn acest sens: asigurarea unui proces transparent de distribuire a “bonurilor de masǎ”, nu discreționar, pe sub mȃnǎ, celor care “conteazǎ electoral”  și echivalarea acestor bonuri ȋn meniuri ale zilei ȋn mai multe locații din oraș. Ȋn acest fel, oamenii pot beneficia de o masǎ ȋn condiții decente, onorabile, chiar plǎcute și ar sprijini ȋn mod direct și localurile din oraș care oferǎ un meniu al zilei la un preț apropiat de 10 lei.

Ca sǎ nu mǎ fac ȋnțeles greșit, da, am vazut mulți oameni disperați, care aveau nevoie de acea masǎ caldǎ gratuitǎ. Dar pentru asta existǎ fonduri și cantine sociale. Ȋnsǎ nu pot fi de acord cu transformarea centrului orasului ȋntr-o imensǎ cantinǎ socialǎ, tocmai ȋn ziua ȋn care ne manifestǎm cel mai puternic mȃndria naționalǎ! Astfel inteleg domnul președinte Radu Moldovan și PSD-ul local sǎ sǎrbǎtoreascǎ ziua de 1 Decembrie ȋntr-un oraș reprezentativ și mandru al Transilvaniei – aratȃnd public sǎrǎcia care domnește ȋn țara guvernatǎ tot de dȃnșii? Am vǎzut astfel de manifestǎri an de an ȋn sectorul 5 al Capitalei și nu am fost mȃndru de conaționalii mei de acolo!

Ca atitudine electoralǎ, probabil cǎ va fi de succes – mulți dintre cei care au primit cȃte o porție de fasole vor asigura viitoarele voturi ale PSD-ului și ale domnului Radu Moldovan. Ȋnsǎ o Romȃnie care sǎ se ȋmbulzeascǎ pentru o porție de mȃncare nu este ceea ce ȋmi doresc pentru mine, conaționalii mei și pentru copiii mei. Dar, mai ales pentru cǎ sunt mȃndru de orașul meu drag, nu doresc “vanghelizarea” Bistriței!

Gavrilă Urs, președinte Forța Civicǎ, org. Bistrița-Nǎsǎud 

Recomandari

Alte Articole