Gavrilă Urs: Trăiesc o frică asociată dictaturilor la gândul că Ponta ar putea fi președinte

,,Nu vreau să intru în argumente economice, doctrinare, subiective. Principalul aspect care îi diferențiază pe Ponta și Iohannis este cel democratic. Trăiesc o frică asociata dictaturilor la gândul că Ponta ar putea fi președinte”, a scris pe pagina sa de socializare prim-vicepreședintele PDL Bistrița.

 

Urs mai precizează că Victor Ponta și PSD percep ca statul de drept ca un concept flexibil, care poate fi atins și îi este fircă  ,,de cenzura, de abuzul autorităților și de partidul-stat”.
,,De cealaltă parte, Iohannis este exponentul deshiderii liberale occidentale, care consideră statul de drept inamovibil, indiferent de regimul efemer de putere. Avem de ales între un partid care a atentat la statul de drept – PSD, și o alianță PDL-PNL care, deși a fost în trecut la guvernare, nu s-a atins niciodată de instituțiile fundamentale ale democrației. Avem de ales între Ponta – un om crescut de Iliescu, ale cărui mineriade au omorât studenți, și Iohannis, care a creat un pol de dezvoltare și deschidere occidentală la Sibiu”, arată Gavrilă Urs.

Recomandari

Alte Articole