Persoanele vârstnice, sărbătorite cu o uşoară întârziere la Bistriţa

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice se serbează anual pe data de 1 octombrie. Instituţiile bistriţene vor marca însă, această zi cu o uşoară întârziere, mai exact pe 3 octombrie, când va avea loc tradi’ionalul bal al persoanelor ajunse la vârsta a treia.

 

 

Cine n-are un bătrân să-şi cumpere! – spune un vechi proverb românesc care pune valoare pe experienţa, dar şi frumuseţea convieţuirii alături de un om trecut prin viaţă… cu bunele şi relele, cu uşurinţele şi greutăţile care vin inevitabil odată cu trecerea timpului. Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice este marcată anual pe data de 1 octombrie, prilej cu care, bătrâneii au ocazia să participe la nivel mondial la diverse activităţi dedicate lor. În Bistriţa însă, această zi va fi marcată cu o uşoară întârziere. Bătrâneii bistriţeni sunt aşteptaţi pe data de 3 octombrie la deja tradiţionalul Bal al persoanelor vârstnice.

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice a fost sărbătorită pentru prima oară în anul 1990, la decizia Organizaţiei Naţiunilor Unite.

 

Acest eveniment are rolul de a invita populaţia activă la reflecţie asupra chestiunilor care afectează persoanele în vârstă: îmbătrânirea fizică, retragerea din viaţa socială, posibilităţile financiare reduse, condiţiile inadecvate de trai, bolile cronice, participarea redusă în societate.

 

Recomandari

Alte Articole