Peste 80 de bistrițeni vor beneficia de fonduri pentru încălzirea ecologică a caselor

Prin dispoziţia Preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu, nr. 384 din 07 iulie 2014 a fost modificată şi completată dispoziţia nr. 350/19.05.2011 referitoare la “Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire – persoane fizice – 2011”, fiind reluate spre analiză solicitările din sesiunea 2011. Judeţului Bistriţa-Năsăud i-a fost redistribuită, pentru anul 2014, suma de 1 571 289.60 lei.

Din cererile de finanţare nerambursabilă rămase neaprobate în anul 2011 pentru judeţul nostru, în prima etapă au fost aprobate 87 de solicitări, reprezentând suma de 522.000 lei. Cei 87 de beneficiari au fost contactaţi de către reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud şi sunt aşteptaţi la sediul instituţiei (Bistriţa, strada Parcului, nr.20), până în data de 20 septembrie 2014, pentru semnarea contractelor, cu următoarele documente actualizate:

a. Extras de carte funciară pentru imobilul în care se implementează proiectul aprobat – în original;
b. Extras de cont bancar, valid la data semnării contractului până la finalizarea contractului (12 luni) – în original;
c. Copie CI a beneficiarului (titular contract);
d. Procura notarială (dacă este cazul) – în original;
e. Autorizaţie de construire validă la data semnării contractului (dacă este cazul) – în original sau în copie legalizată.

Lista celor 87 solicitanţi persoane fizice acceptate în această primă etapă poate fi consultată pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (http://www.afm.ro/main/programe/program_casa_verde/2014/situatie_casa_verde_24_07_2014.pdf).

În acest moment analiza şi evaluarea dosarelor restante se derulează în ordinea înregistrării lor la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (www.afm.ro), sau la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, strada Parcului nr. 20, telefon 0263/224064 interior 109.

DIRECTOR EXECUTIV
biolog-chimist Sever Ioan

Recomandari

Alte Articole