Venus Negrilești – A.C.S. Dumitra 5-1 (4-1). Un meci în care s-au înscris patru goluri în patru minute

Aflată într-o goană furibundă după puncte, Venus Negrilești a obținut o victorie importantă în partida disputată pe teren propriu, în compania echipei A.C.S. Dumitra. Stimulați de succesul din etapa trecută, când au învins formația Heniu Prundu Bârgăului cu 7-2, elevii lui Ionel Sigartău au început în forță meciul contând pentru etapa a XIV-a din Liga a IV-a.

În minutul 5, Zinveli pătrunde pe partea dreaptă, centrează în careu, dar niciun coechipier nu se află la primire. Oaspeții demonstrează că o să își vândă scump pielea și ripostează prin Iușan și Cioancă, dar șuturile acestora din apropierea careului nu își ating ținta. În minutul 11, Costea centrează perfect în careul lui Ilieș, dar Pop nu reușeste să împingă mingea în plasă. Echipa gazdă intensifică presingul și contraatacurile. Pop centrează în fața porții, Pintea reia cu capul din 7 metri, dar portarul oaspeților respinge miraculos. Două minute mai târziu, Iușan de la oaspeți execută periculos o lovitură liberă de la 35 de metri, dar Știr este la post și reține. Atancanții Venusului presează tot mai insistent defensiva Dumitrei, iar în minutul 21, Zinveli îl deschide în careu pe Pop care înscrie printr-un șut la colțul scurt. Urmează un joc în care ambele echipe încearcă să își surprindă adversarul prin contraatacuri. În minutul 27, Boroș nu profită de o ieșire neinspirată a lui Știr, iar peste nouă minute este rândul gazdelor să rateze șansa de a se desprinde prin Costea, care după o piruetă în careu trage puțin pe lângă poartă. Ultimele 5 minute ale primei reprize sunt ,,nebune”: s-au înscris 4 goluri. Dumitra obține egalarea printr-un gol de kinogramă reușit de Cioancă în minutul 40. Venusul nu resimte șocul egalarii și se năpustesc spre poarta oaspeților. Bucuria echipei din Dumitra a durat un minut. Pintea înscrie cu capul din interiorul careului pentru 2-1. Imediat după reluarea jocului, oaspeții sunt surprinși de incursiunea în careu a lui Zinveli care mărește avantajul gazdelor la două goluri. Aflați parcă în transă după primea fulgerătoare a celor două goluri, fundașii Dumitrei bâlbâie o minge în careu, Pintea profită și aduce scorul la 4-1. Echipa vizitatoare putea să reducă din handicap în minutul 48, dar Cioancă nu ajunge la o mige respinsă neglijent de apărarea negrileștenilor. În minutul 50, Bogdan rămâne singur în fața porții, dar are o execuție tipică unui fundaș. Negrileștiul i-a piciorul de pe accelerație, preferând pase lungi care îi caută pe Zinveli și Pop. Nici Dumitra nu mai este echipa din primele 40 de minute ale meciului, deși încearcă să găsească breșe în defensiva Venusului prin Pavel, Burcuș și neobositul Cioancă. Nici Iușan și Archiudean nu au mai mult succes. Primul reia slab o centrare perfectă a lui Boroș în minutul 60, iar al doilea centrează în careu, mingea ia o traiectorie ciudată și lovește bara transversală. Cu toate eforturile oaspeților, tot gazdele vor puncta. În minutul 76, Costea trage violent de la 18 metri, Ilieș respinge, dar Pop este pe fază și pecetluiește soarta partidei. Ultimele minute ale meciului au fost marcate doar de faulturi (unele destul de dure) și de încercările lui Cioancă de a reduce din proporțiile scorului. În concluzie, a fost un meci plăcut, ambele echipe practicând un joc frumos, curat. În opinia reporterului, cel mai bun jucător de la gazde a fost Ciprian Pop (un jucător complet), de la A.C.S. Dumitra remarcându-se Adrian Cioancă (,,argintul viu” al echipei vizitatore).

Caseta tehnică:

Stadion: arena ,,Venus”
Teren: bun
Spectatori: circa 350
Timp: foarte bun pentru fotbal

A.C.S. Dumitra: A.Ilieș, V.Bugnar, A.Pavel, D.Iușan, A.Cioancă, V.Andronesi, C.Frisan, R. Burcuș, T.Boroș, F.Bodiu, P.Monorean (cpt.). Rezerve: V.Tanca, P.Archiudean. Antrenor: Mircea Bodiu. Delegat: Ioan Dumitru

Venus Negrilești: D.Știr (cpt.), D.Sigartău, C.Vlad, T.Sarto, G.Clapa, S.Bogdan, V.Petrina, D.Pintea, C.Pop, C.Costea, D.Zinveli. Rezerve: C.Pugna, A.Podea, N.Dan, A.Rodilă, D.Petruț, I.Mărcuș, C.Sîrb. Antrenor: Ionel Sigartău. Delegat: Aurel Podea

Brigada de arbitri: Paul Tămaș (central), Pavel Horți, Răzvan Roiban

Observator AJF: Grigore Negrea

Asistența medicală: dr. Emma Incze și as.Gabor Vasarhelyi

Raimond Petruț

Recomandari

Alte Articole