Zeci de produse ilegale confiscate de jandarmii bistriţeni în numai 3 ore

Acţiunile jandarmilor privind protejarea populaţiei de comercianţii care nu respectă legea continuă – 20 de telefoane mobile, cuptoare cu microunde şi alte produse confiscate la cea mai recenta acţiune.

20 de telefoane şi produse electrocasnice confiscate în numai 3 ore de la începerea celei mai recente actiuni desfasurate de cadre ale Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale alături de jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Acţiunea a avut loc marţi, 24 martie a.c., pe linia respectării drepturilor consumatorilor şi a obligaţiilor legale ale comercianţilor în Piaţa Independenţei Nord din municipiul Bistriţa. În doar trei ore, au fost depistate mai multe persoane care expuneau spre vânzare diverse produse fără a deţine şi actele de provenienţă.

Cele 20 de telefoane mobile, două cuptoare cu microunde, un aparat DVD şi cele şase ustensile de bucătărie supuse comercializării, în valoare totală de 750 de lei, au fost confiscate de jandarmi conform prevederilor legale în vigoare.

Astfel, în conformitate cu prevederile legii nr. 12 din 1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, art. 1, lit.e, au fost sancţionate cu avertisment scris patru persoane: Maria Z. de 41 de ani, Oskar K. de 40 de ani şi Adam L. de 45 de ani, toţi din Bistriţa şi Albert L. de 31 de ani, din Dumitriţa.

Jandarmeria mulţumeşte cetăţenilor pentru sprijinul constant acordat în îndeplinirea atribuţiilor specifice şi recomandă tuturor cetăţenilor care sunt martorii săvârşirii unor acţiuni suspecte a fi ilegale, să anunţe de urgenţă la numărul unic 112, pentru informaţii sau detalii despre eveniment.

Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

Recomandari

Alte Articole